Stand pentru verificarea echipamentelor de franare
Dezvoltat de firma Softronic și beneficiind de cofinanțare de la Uniunea Europeană, standul este conceput pentru măsurarea, înregistrarea și diagramarea parametrilor funcționali (presiuni, timp de răspuns, etc.) precum și pentru reglarea principalelor aparate pneumatice de frânare care echipează multe dintre locomotivele electrice și Diesel – electrice din dotarea operatorilor feroviari din România.
Standul este construit folosind componente cu caracteristici superioare, traductoare de presiune și echipamente de masură de înalta fidelitate. Soft-urile utilizate permit lansarea comenzilor pentru verificare, înregistrarea și stocarea valorilor obținute, trasarea diagramelor funcționale. Pentru protejarea circuitelor proprii ale standului dar și a aparatelor testate, aerul comprimat folosit la probare este filtrat si uscat.
Fiind atestat de Autoritatea Feroviară Română, standul este folosit de firma noastra în cadrul activităților de mentenanță și reparare a locomotivelor. Totodata, cu ajutorul său se pot efectua și verificări la cererea altor firme reparatoare de material rulant sau operatori feroviari, asupra următoarelor aparate:
- Robinet de frână al mecanicului FHD4-EP
- Ventil releu RH3-EP
- Autoregulator D2
- Supapă de comandă simpla (tripla valva) V5
- Traductor de presiune Dü 15
- Robinet pentru frâna directă FD1
- Cilindri de frână 10” si 12”
Probele se efectuează în conformitate cu procedurile de verificare ale furnizorilor aparatelor precum și cu instrucțiunile elaborate de catre departamentele specializate ale Căii Ferate Române. În urma acestora se eliberează buletine de verificare cu valorile principalilor parametri masurati și cu diagramele de funcționare obținute.